MissMeMuch

 
Rejestracja: 2011-06-10
사랑
Punkty102więcej
Następny poziom: 
Ilość potrzebnych punktów: 98
Ostatnia gra
Bingo

Bingo

Bingo
6 lat 124 dni temu

Ganduri ... "floarea tacerii"

 „Apoi să rogi sfânta ruină 
Să ierte neamul rătăcit,  
Pe sub vicleană stea străină,
Din Răsărit sau Asfinţit!     

Căci mai nimic nu e ce pare 
Fecior sortit la înviere,                                      
Ce este get nicicând nu moare,
Ce este dac nicicând nu piere!”

DECENEU

 

 

 

„E TIMPUL PENTRU ADEVĂR”

„Cine se teme de moarte, moare de
mai multe ori. Cine nu se teme, moare o singură dată.”
        
I. Romoşan


Vă întrebaţi dacă am dreptate sau nu? Nu are rost să vă chinuiţi în găsirea unui răspuns cât mai complex şi mai divagat de la subiect. Aceste răspunsuri au început, de ceva timp, să le mai înghită doar omul fără o judecată logică şi sănătoasă, omul care doreşte să trăiască în minciună, dacă se trăieşte bine. Vă spun sigur şi cu mâna pe inimă: vremea adevărului a venit! E timpul ca toate adevărurile, care nu se spun din motive fantasmagorice, cum ar fi „afectează siguranţa naţională”, „deranjează pe cei sus‑puşi” sau „aduc atingere demnităţii unei anumite persoane”, să fie rostite public, ori cât de crude ar fi. La ce mă refer eu acum?
Mă refer la toate adevărurile legate de „demnitarii” ţării noastre. Nu toţi; doar cei care au săvârşit fapte condamnabile, care nu‑şi fac munca aşa cum trebuie şi care au dobândit averi imense, nejustificabile juridic.
Mă refer la scopurile urmărite de mai marii acestei planete, care doresc slăbirea României din punct de vedere economic, politic, cultural şi social, pentru a crea o ţară uşor de subjugat economic şi ideologic. Scopurile nu sunt declarate, dar rezultă din diferite acţiuni. Aşa‑i că îi cunoaşteţi pe cei care au înrobit ţara în datorii? Direct, cei care au fost la putere până în 1996 şi în continuare, cei de acum. Indirect, organismele financiare, care au finanţat România cu sumele cerute, dar care la „bunul lor sfat” au fost investite în proiecte şi afaceri, care nu aduceau nici un profit real ţării. Rezultatul? Îmi pare rău să vă spun, dar îl aveţi în faţă. O ţară în care economia e gata‑gata să se prăbuşească, urmându‑i apoi restul ţării cu toate lucrurile adiacente ei.
De asemenea, mă refer la toate manipulările făcute prin mijloacele auditive sau vizual‑auditive, cu ajutorul unor arme pentru manipulare a psihicului şi cu ajutorul filmelor sau videoclipurilor, cu scopul de a perverti anumite sentimente umane şi de a transforma fiinţa umană într‑un animal, fără cea mai mică urmă de gândire logică.
În final mă simt obligat să explic titlul eseului, celor care încă nu şi‑au dat seama ce simbolizează (înseamnă). Ce poate simboliza „floarea tăcerii”? Sper că nu aţi dat o fugă la vreo profesoară de biologie să îi cereţi informaţii. Sunt sigur că v‑ar lua în râs. E şi normal. O astfel de floare nu există material, ci doar spiritual, în sufletul unora. Ea simbolizează frica unor persoane de a rosti public, adevăruri care ar putea deranja. Aceste adevăruri ar demasca indivizi vinovaţi de săvărşirea unor fapte condamnabile, împotriva omenirii, împotriva sănătăţii fizice şi psihice a rasei umane, fapte care au ca unic scop distrugerea acesteia sau stăpânirea ei cu ajutorul armelor convenţionale şi neconvenţionale, prin controlul minţii. Dacă persoanele care au dovezi sau cunosc faptele acestor „criminali”, ar avea curajul unui OM, curajul de a spune lumii întregi cele cunoscute şi de a le condamna faptele, omenirea ar putea scăpa mult mai repede de ei, salvându‑se. Problema existentă este însă următoarea: raportul de forţe este favorabil „terminatorilor”. Cei care luptă pentru Dreptate şi Adevăr, pentru o Viaţă normală şi sănătoasă, pentru progresul ştinţific pus în slujba vieţii, nu în slujba morţii sau a schilodirii vieţilor omeneşti, sunt prea puţini şi prea huliţi. Aceştia sunt zilnic ameninţaţi cu moartea, li se aduc injurii, etichetări şi acuzaţii, de cei care nu fac altceva decât să perpetueze ficţiuni periculoase şi nocive pentru viaţa oricărui om. De ce sunt huliţi? Pentru că doresc binele omenirii, binele semenilor, dar în primul rând, pentru că strică planurile, celor care doresc subjugarea omenirii prin mijloace perverse şi aducerea ei (a lumii) la absoluta obedienţă faţă de unele persoane extrem de bogate, care se cred, fără nici un drept: „zei”.
Pentru că aşa stă treaba, am stârpit „floarea tăcerii” din inima mea şi mi‑am propus să‑i ajut şi pe alţii să o facă. Toate la timpul lor, însă. Lupta va fi grea, dar am convingerea că cei „buni” vor învinge, ajutaţi de Adevăratul Dumnezeu şi de Forţa Vieţii. Eu am hotărât, atunci când din sufletul meu a dispărut această floare, să‑i ajut şi pe alţii să facă acelaşi lucru, să‑i ridic la luptă împotriva celor mai sus amintiţi. Nu‑mi va fi teamă de injurii sau etichetări. Am convingerea că această luptă trebuie să o dea orice om, care vrea un viitor sănătos şi sigur pentru urmaşii lui, pentru copiii lui. Îi avem ca model de urmat pe strămoşii noştri. Nu avem dreptul să ne facem neamul de ruşine! Trebuie să fim la fel de viteji ca Mihai Viteazul, la fel de înţelepţi ca Ştefan cel Mare şi la fel de şireţi şi nemiloşi cu duşmanii, ca Vlad Ţepeş! Nu daţi înapoi zicând că metodele lui Ţepeş erau prea crude. Vă asigur eu că metodele folosite de manipulatorii psihici sunt de o mie de ori mai perverse şi mai neortodoxe decât ţapele lui Ţepeş.
„Floarea tăcerii” trebuie stârpită, trebuie să dispară din „grădina” românului şi din „grădina” lumii întregi. Ce ziceţi, facem ceea ce e bine pentru ţara noastră, împreună? Nu pentru ca noi, câţiva, să profităm în urma acestei riscante lupte, ci pentru ca toată ţara să aibă de câştigat, să se aleagă cu ceea ce e mai bun, cu ceea ce merită. Trebuie să acţionăm! Avem dreptul de a visa, spera şi lupta pentru o viaţă sănătoasă şi fericită, aici, în România! Se poate realiza acest vis, însă pentru a trăi mai bine, trebuie să devenim oameni harnici, cinstiţi, cu o gândire caracterizată de pragmatism, eficienţă, onestitate şi originalitate. Nimeni nu poate să ne interzică a face ceva pentru a ne îndeplini visul! Nimeni nu are dreptul!
De aceea, trebuie să fim siguri, că toate aceste „frumoase visuri”, se pot realiza. Trebuie însă, să ne schimbăm radical modul de a gândi, imagina şi de a ne comporta. Voinţa şi răbdarea care caracterizează poporul român, trebuie exploatate pentru a mobiliza oamenii. Fiţi cât se poate de optimişti în toate situaţiile şi nu disperaţi. Nu sunteţi singuri! Suntem un popor unit şi, împreună, toţi românii cinstiţi şi dornici de un viitor fericit, vom reuşi ceea ce ne‑am propus! Aşa că la muncă cu toţii!

                                       (Dan Chertes)

 

 

 

 

„Prea v‑aţi arătat arama,
sfâşiind această ţară,/
Prea făcurăţi neamul nostru
de ruşine şi ocară,/
Prea v‑aţi bătut joc de limbă,
de străbuni şi obicei,/
Ca să nu s‑arate‑odată
ce sunteţi ‑ nişte mişei!”

Mihai Eminescu
„Scrisoarea III”

 

 

 

 

Dumnezeul salvării (Adrian Paunescu)

Închide fereastra, perdeaua o lasă,
Dă zgomotul mării afară din casă,
Dă-mi voie s-aşez fruntea mea pe-al tău pantec,
S-ascult al rodirii şi-al tainelor cântec,

Să fiu tot o rană, să fii tot o rană,
Materia-n fierberea ei grosolană,
Să trecem în moarte din cauze varii,
Cu marea venind către noi ca barbarii.

Eu las adevărul acesta să steie,
Eşti cea mai fierbinte şi dulce femeie,
La noapte, plângând lângă tot ce mă doare,
Pe ochi desena-te-voi, straniu, cu sare.

Dă marea afară din casă şi vino,
Nestinso, neblândo şi iar nestrăino,
Pereche de umbra noptatecă pune
În contul durerii că eşti slăbiciune,

Că inima-mi pica din piept şi mă cheamă,
Că sufletul meu te consideră mamă,
Că norii se-adună şi vremea se strică
Şi eu, stând sub grijă, te ţin ca pe-o fiică,

Dar tu dintre toate mai nouă, mai vechea,
Îmi eşti dulcea umbra, împasul, perechea,
Tu, drama cu mii de soluţii greşite,
Te plâng până ochii îmi ies din orbite.

Fii azi râzătoare, fii azi optimistă,
Soluţia buna e-n noi şi există
Şi dacă, iubito, femeie visată,
Ar fi să ne stingem curând, nu odată,

Din dragostea noastră nebună şi bună,
Cu marea în casă, şi-n pat arşi de lună,
Eu ştiu că s-or naşte sub cinice astre
Alţi doi să repete-ntrebările noastre.

Ţi-ai naşte copilul, ţi-aş naşte copila,
În pumni de olar ar surâde argila
Şi daca nu e Dumnezeu să audă
Ce luptă dăm astăzi cu moartea cea crudă,

Din dragostea noastră, prin timpul prea greu
S-ar naşte el, vindecător Dumnezeuul,
Pe tronuri sărace suindu-şi fiinţa
Ar face să cânte prin noi suferinţa.

Iubito, amână secunda fatală,
Să dăm alor noştri şi dramă şi boală,
Copiilor noştri să dăm să învingă
Prin ei tragedia cu chip de seringă.

Dă zgomotul mării afară din casă,
Vreau linişte, linişte, marea m-apasă.
Vreau moartea să vină să lupte cu mine,
Eu sunt cineva, moartea e oarecine.

Şi mută din tine în mine durerea,
Că tot ţi-o voi lua folosind mângâierea
Te-nchină şi crede, în mine te mută,
Cu jale cu tot şi cu clipa temută.

Şi daca se-ngăduie fapta aceasta,
Cu pumnii aprinşi mergi şi sparge fereastra,
Să intre barbara şi tulburea mare
Prin noi în pământul pe care nu-l doare,

Să intre săratele zbateri şi unde
Sub toţi cei ce n-au simţăminte profunde,
Să-mi spele armura, sa-ţi treacă de coapsă,
Căci marea e singura lumii pedeapsă,

Să rupa, în val, şantinele de veghe,
Căci marea e singura morţii pereche,
Să vina fatal, consfinţând cu toţi solii
Mutarea în mine a dramei şi bolii,

Să vina să stingă cu tot vicleşugul
Şi lampa din casă şi ochii şi rugul
Şi-apoi să mă ducă departe, departe,
Sătulul de viaţă, bolnavul de moarte,

Să-ţi scriu cărţi poştale pe piele de cegă
Din Marea Niponă, din Marea Norvegă,
Din Marea de Flăcări ce plânge sub mare,
Iubito, pedeapsa, iubito, mirare,

Iubito de neguri, iubito de lună,
Iubito de taină şi jale-mpreună,
Iubito de carne, iubito de şoapte,
Suav miazăzi şi brutal miazănoapte,

Dar ăstea sunt simple şi bune cuvinte,
Şint legile care fac vieţi şi morminte,
Dar ăstea nimic nu înseamnă când vine
O grijă la mine şi moartea la tine.

Apleaca-ţi fiinţa prin ceaţa albastră
Să naştem salvarea din dragostea noastră
Şi roagă-te fiului tău ce e-n tine,
Să vină mai repede, să-ţi fie bine.

Să vina să urle ca mama şi tatăl
Îi sunt duşi la moarte; el şovăie, iată-l,
Da sângele tău, pur şi tânăr, să-l crească
În ritm fără pauză neomenească,

Dă pantecul tău, rodniciei, seminţei,
Fii gazdă nu bolii, ci vietii, fiinţei,
Tu meriţi pământul să-ti stea sub picioare,
Regină prea blândă şi nemuritoare,

Din mare să-ţi bată mătănii catargul,
Cum buzele tale îşi tânguie arcul,
Cum inima mea te-a găsit şi te ştie
Şi eşti bucurie, şi eşti tragedie.

Hai, vino, în liniştea mea neguroasă,
Dă zgomotul mării afară din casă
Şi-n larmele lumii şi-n templele mării
Să naşti Dumnezeul cinstit al salvării.